- Ghiocelul, soldatul Philipide al lumii vegetale, ofilirea lui înseamnă triumful primăverii. Valeriu Butulescu
- Stejar oracular, în Codrii Vlasiei. Valeriu Butulescu
- Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată. Jerome Klapka Jerome
- În natură se află secretul păstrării ecologice a lumii. Henry David Thoreau
- Toamna este a doua primăvară când fiecare frunză este o floare. Albert Camus
- Dacă plantele au într-adevăr sensibilitate, atunci curătatul cartofilor este o atrocitate fără seamăn. Valeriu Butulescu
- Iedera e convinsă că susţine stejarul. Valeriu Butulescu
- Păşeşte înainte în lumina lucrurilor, lasă Natura să-ţi fie profesor William Wordsworth
- Natura a făcut fructele dulci, dar sâmburii lor ştafeta vieţii sunt amari, pentru a fi scuipati în noroiul fertil al altui început. Valeriu Butulescu
- Mai degrabă va supravieţui crângul, decât pădurea cu drepţii ei copaci. Valeriu Butulescu
- Căzând în mare, picătura de ploaie în mare se transformă. Valeriu Butulescu
- Ocean să fii să păstrezi amintiri din toate izvoarele. Valeriu Butulescu
- Sunt arbore, mă plec în faţa vântului care aduce ploaia. Valeriu Butulescu
- Noi, firele de iarbă, dacă ne vom coaliza, nu vom alcătui decât o pajişte. Valeriu Butulescu
- Natura este deasupra artei, câtă vreme avem păduri, nu voi picta copaci. Valeriu Butulescu
- În trunchiul acestui gorun aud cum creşte, nu sicriul, ci o nouă carte nevandabilă. Valeriu Butulescu
- În Natură nu există urât, tot ce a săvârşit Dumnezeu este desăvârşire. Valeriu Butulescu
- Floarea nu este floare în sine, ci in oglinda altui suflet. Valeriu Butulescu
- Doamne, cum să fim paşnici într-o natură atât de sângeroasă. Valeriu Butulescu
- Vulcanii noroioşi ai României, ei nu erup, ci bolborosesc. Valeriu Butulescu
- Pădurea, eterna şedinţă a copacilor. Valeriu Butulescu
- Marea Moartă, un peisaj fantastic, în măsură să găzduiască orice fantezie metafizică. Valeriu Butulescu
- Luminiş, moartea unor copaci. Valeriu Butulescu
- Natura nu face nimic în zadar. Aristotel
- Dacă o cale e mai bună decât alta, atunci fii sigur că e calea naturii. Aristotel
- Este îngrozitor că trebuie să ne luptam cu propriile noastre guvernări pentru a salva mediul. Ansel Adams
- Moartea este un fenomen simplu în natură, doar oamenii îl fac înspăimântător . Marin Preda
- Diamantele nu sunt nimic altceva decât bucăţi de cărbune care şi-au continuat treaba. Malcolm Forbes
- Natura nu a trădat niciodată inima care a iubit-o. William Wordsworth
- Planta, în aşteptarea furtunii, dătătoare de viaţă. Valeriu Butulescu
- Vântul bate de la răsărit, iarba se înclină spre apus. Valeriu Butulescu
- Atâtea pietre încătuşate durează măreţia muntelui. Valeriu Butulescu
- Un deal respectabil trebuie să aiba măcar o vale la dispoziţie. Valeriu Butulescu
- Cascada, ce grandioasă poate fi uneori căderea. Valeriu Butulescu
- Natura ţine întotdeauna cu latura ascunsă a lucrurilor. Edward A. Murphy
- Natura reîncepe mereu aceleaşi lucruri, anii, zilele, ceasurile; aşa se creează un fel de infinit şi de eternitate. Blaise Pascal
- Să fii munte, adică mai mare peste adânci prăpăstii. Valeriu Butulescu
- Furtuna smulge copacii mari şi rigizi, care nu mai ştiu să se aplece. Valeriu Butulescu
- Natura trebuia să-l doteze pe invidios cu guşă de pelican, să-şi poarte mai uşor veninul. Valeriu Butulescu
- Natura şi-a creat elementele în echilibru fragil, intercondiţionându-se, înlocuindu-se în funcţii atunci când viaţa e în pericol. Mariana Fulger
- Nici natura şi nici poporul nu şi-au semnat capodoperele. Vasile Ghica
- Natura ştie să se dăruiască şi tuturor, şi cu decenţă. Vasile Ghica
- Iedera vede în tulpina falnică a stejarului numai neputinţăa de a se târî. Valeriu Butulescu
- Când seacă mările, munţii cresc. Valeriu Butulescu
- Mult mai multe flori cresc în mărăcini, decât la umbra pădurii. Valeriu Butulescu
- Ce blândă e natura, ne face să îmbătrânim, ca să nu mai regretăm viaţa. Valeriu Butulescu
- Munţii sunt falnici, dar modestia câmpiei ne hrăneşte. Valeriu Butulescu
- Exista specii mediocre de plante, care nu aduc nici pagube, nici foloase, ele trăiesc cel mai mult. Valeriu Butulescu
- Longevitatea plantelor, ele ştiu să se învârtească. Valeriu Butulescu
- Vantul cugeta: pădurea e totuşi femeie, indiferent dincotro bat, ea trebuie să freamăte. Valeriu Butulescu
- În privinţa proştilor, natura e vinovată de două ori: întâi că i-a creat, apoi că nu le-a adus la cunoştinţă. Vasile Ghica
- Din tandreţe, natura ne-a scuturat din copaci. Vasile Ghica
- Şi-a imaginat, oare, natura, că în numai câteva decenii va ajunge zdrenţe. Vasile Ghica
- Roua – o altă capodoperă a naturii. Vasile Ghica
- Până a ajuns la producţia de serie a omului, natura a transpirat miliarde de ani. Vasile Ghica
- Natura acest Paradis regăsit din care vrem neapărat să ne autoalungăm. Vasile Ghica
- Natura greşeşte, e o greşeală să pui atâtea năzuinţe, atâta sete de viaţă într-un corp fragil, perisabil. Valeriu Butulescu
- S-o luăm de la capăt, natura face asta în fiecare an. Valeriu Butulescu
- Cât de prevăzătoare a fost natura, nasul uman a fost astfel facut, încât să poată susţine ochelarii. Valeriu Butulescu
- O, natură, puteai să mă faci arbore, dar tu m-ai făcut frunză. Valeriu Butulescu
- Un copac desfrunzit, care se încăpăţânează să freamăte. Valeriu Butulescu
- Să fii o forţă a naturii în loc de un ghemotoc febril şi egoist de dureri şi suferinţe, care se plânge că lumea nu se ocupă exclusiv de realizarea fericirii sale. Stephen Covey
- Natura nu a fost făcută pentru a fi schimbată. Jeannette Rankin
- Natura şi educaţia sunt asemănătoare, căci educaţia transforma pe om şi, prin această transformare, creează natura. Democrit
- Mai întâi iubeşti natura, abia mult mai târziu ajungi la om. Jules Renard
- Florile sunt plăpânde şi, nestiutoare, se apără şi ele cum pot, se cred nemaipomenite cu spinii lor. Antoine de Saint Exupery
- Natura nu a avut curaj să lase toate femeile să opteze între frumuseţe si înţelepciune. Vasile Ghica
- Natura joaca din ce în ce mai convingător rolul bătrânului rege Lear. Vasile Ghica
- Natura a vrut să scoată ceva din mine, dar nu i-am dat nici o mână de ajutor. Vasile Ghica
- Natura a ştiut să facă şi din ciulini o capodoperă. Vasile Ghica
- Natura a dat toată cota de talent criticilor literari, iar ei o repartizează pe scriitori. Vasile Ghica
- Înzestrându-ne şi cu păcate, natura ne-a dat o mână de ajutor să rămânem oameni. Vasile Ghica
- Când te afli prea aproape de un munte, nu-i vezi înălţimea. Ralph Waldo Emerson
- Natura omeneasca, prin Hristos, s-a înălţat la cer. Ioan Gura de Aur
- Nu te ăntreba dacă este conform cu natura ceea ce face Creatorul naturii. Ioan Gura de Aur
- Dacă vei trăi în conformitate cu natura, nu vei fi niciodată sărac, dacă vei trai în conformitate cu părerile, nu vei niciodată bogat. Seneca
- Nu toate florile frumoase au şi miros plăcut, cand ai de unde sa culegi, alege numai acele care posedă şi una şi alta. Johann Wolfgang von Goethe
- Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubeşte. Johann Wolfgang von Goethe
- Natura nu-ţi iartă nici un pas peste inconstienţa ei şi-ţi urmăreşte toate cărările orgoliului, împânzindu-le de regrete. Emil Cioran
- Natura e cel mai mare creator, în orice domeniu. Mariana Fulger
- Natura nu ne cere să fim geniali, ajunge să fim raţionali. Mariana Fulger
- Nici elementele naturii nu sunt veşnice, nimic nu e veşnic, poate doar timpul-lumina, cât nu depinde de viaţa soarelui, ci de lumina gândului în stare sa readucă primăveri. Mariana Fulger
- Cursul naturii este arta lui D-zeu. Edward Young
- Multă lume atacă marea, eu fac dragoste cu ea. Jacques-Yves Cousteau
- Nu îmi plac grădinile obişnuite. Îmi place natura sălbatică. Cred că am un instinct de salbaticie în mine. Walt Disney
- Un copac ce strigă frunzele să-l acopere. Nicanor Parra
- Atâtea păsări zboară încât ochiul mare al aerului va rămâne fără sprâncene. Nichita Stanescu
- Amurgul sare-ncet din iarbă. James Wright
- Natura nu face niciodată nimic fără motiv. Aristotel
- Când marea este liniştită, oricine poate fi cârmaci. Publius Syrus
- Trandafirul, o umbrelă de petale înmiresmate ce fereşte spinii la amiaza de ploaia de raze. Andreea Trifu
- Floarea este metafora inefabilă a naturii, încropită în versurile verdelui. Andreea Trifu
- Lăcrămioara, perle diafane prelinse din ochii zorilor, cuibărite-n răcori. Andreea Trifu
- Florile nu sunt altceva decât modul în care natura ne zâmbeşte. Anca Daniela Hut
- Apa şi timpul sunt cele mai puternice maiuri pe care le cunosc, primul fărâmă stâncile, iar cel de-al doilea amorul propriu. Alexander Dumas
- Sunetul pur este un fel de creaţie, natura nu are decât zgomote. Paul Valery
- Natura se agita, numai omul face. Immanuel Kant
- Nu importă ce face natura din om, ci ceea ce el insuşi face din sine. Immanuel Kant
- Cei mai tari sunt cei mai buni şi cei mai buni vor supravieţui, asta-i legea naturii. Adolf Hitler
- Natura reîncepe mereu aceleasi lucruri, anii, zilele, ceasurile, aşa se creează un fel de infinit şi de eternitate. Blaise Pascal
- Stăpânim natura prin a ne supune ei. Francis Bacon
- Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte. Confucius
- O, Aprilie, templu în care vin şi pleacă oameni şi păsări cu speranţe lipite pe pupile. Alexandru Lincu
- Nu bănuiam că1 maica natură s-a îngrijit de toate, că o plăcere va înlocui plăcerea dinainte, după cum, alături de plăcere, o altă tristeţe vine să ia locul celei anterioare. Sferele infinitului. Leonida Neamtu
- Natura nu este zgârcită, nu este risipitoare, nu se epuizează: sunt cuvinte lipsite de sens. Jean Francois Marmontel
- Cea mai mare minune este tocmai faptul că minuni nu au loc în natură, ca natura este guvernată nu de întâmplări, ci de legi. Jules Henri Poincaré
- Natura foloseşte cât de puţin poate din tot. Johannes Kepler
- Artistul, sub puterea iertării, trebuie să aibă încredere în el insusi şi să asculte pe singurul său stăpân: Natura. Pierre Auguste Renoir
- Arbori încărcaţi cu păsări sustin cu pulsul lor amiaza. Octavio Paz
- Când zăpada adorme, noaptea îşi cheamă câinii inapoi. Rene Char
- O ploaie violentă piaptănă fumul. Guillaume Apollinaire
- Natura nu face nimic fără folos. Aristotel
- Natura reprezintă pâinea pictorului. Cristian Teleuca
- În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. Antoine Lavoisier
- Dacă iarna vine, e oare primăvară departe? Percy Bysshe Shelley
- Natura ne oferă excepţii pentru fiecare regulă. Margaret Fuller
- Odată ce am înţeles puterea de transformare a naturii, vedem că aceasta este aliatul nostru puternic şi nu o forţă de temut. Thomas Kuhn
- Alege un singur stăpân…Natura. Rembrandt van Rijn
- Nimic nu piere în natură, ci numai legăturile lucrurilor se schimbă, numai formele se mută; toate se rotesc într-un cerc veşnic. Elementele rămân tot aceleaşi. George Barit
- Curcubeul este premierea ploii. Dan Dobre
- Trebuie să ne întoarcem la natură si la D-zeul naturii. Luther Burbank
- Ca să descrii şi să iubeşti natura, trebuie tu însuţi să fii amantul ei. Vasile Conta
- Dacă oamenii cred că natura este prietena lor, în mod sigur nu au nevoie de un duşman. Kurt Vonnegut
- Toate lucrurile sunt artificiale, pentru că natura este arta lui D-zeu. Thomas Browne
- Când natura se hotărăşte să zămislească o făptură cu adevărat frumoasă, pare să-şi dea silinţa să o facă desăvârşită. Armando Palacio Valdes
Pagini
▼
Citate Celebre despre Natura
Citate Celebre despre Natura | Maxime | Cugetari
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu